Am început să scriu acest text aproape imediat după moartea tatălui meu. Fără să-mi dau seama, scriam cu mânie şi cu revoltă, deşi credeam că îmi impun o privire imparţială, de jurnalist, asupra evenimentelor, personajelor şi a mea însămi. Recitind, în perioade liniştite, mă întrebam dacă cei din jurul meu nu erau şi ei conştienţi de clocotul meu interior şi, dacă erau, de ce nu-mi spunea nimeni nimic.
Pe parcursul anilor, din textul iniţial nu a rămas decât titlul, acest Whole Lotta Love pe care tata îl asculta pe repeat, acasă. Cu voia sau fără voia mea, firele narative s-au contopit între ele şi, în cele din urmă, mi-am scris propria poveste de dragoste. Tata cred că mă înţelege, de unde e el. Când eram mai mică, îmi doream să pot avea încredere totală în cel care scrie şi, dacă s-ar întâmpla să ne întâlnim pe stradă, persoana scriitorului să fie ca textul pe care îl citisem ceva mai devreme. Nu vă pot cere încrederea voastră totală (deşi aş cam avea nevoie de ea! ☺), dar sunt sigură că, dacă ne întâlnim, veţi recunoaşte în mine aerul din care e făcută Whole Lotta Love.
