Andi Jaxon

Tresări când deschid ușa. Nu sunt sigur că își dă seama că a făcut-o și nu știu dacă e mai bine sau mai rău.
Are nevoie de spațiu? El nu este foarte deschis despre el însuși și nu vreau să-l împingă, dar am atât de multe întrebări.
Începând cu ce dracu ' real?
Tatăl lui îl taie sau face asta el însuși și tatăl său îl coase când merge prea adânc? Există două tăieturi pe stomac cu patru sau cinci cusături în fiecare. A fost greu pentru a vedea în întuneric noaptea trecută, dar el are cu siguranta copci. Pielea lui este acoperită de cicatrici. Nu e normal.
Sprijinindu-mă de Cadrul ușii, șuier când una dintre noile mele vânătăi este împinsă. În timpul coșmarului său, Preston m-a apucat de brațe și acum am amprente pe biceps.
Preston stă cu spatele la pat, costumul său o mizerie ciufulit de dormit în ea. Expresia de pe fața lui nu dă nimic, și-a pus peretele înapoi ca să mă țină afară. Cred că nu-l învinovățesc, dar doare la fel.
"Vrei să vorbești despre asta?"Ar putea fi atât de multe lucruri. Jocul din care a fost dat afară, mergând cu tatăl său, cicatricile pe care mi le-a arătat aseară.
"Nu."Vocea lui este aspră din cauza somnului și a abăterii în același timp.
"Am ratat antrenamentul în această dimineață", încep. Poate vrea doar să vorbească despre ceva normal. "Paul L-a anunțat pe antrenor că nu te simți bine, dar va trebui să mergi la unul dintre medicii echipei.”
Scoțându-mi telefonul din buzunar, verific ora. "Trebuie să cobor și să fiu verificat oricum, astfel încât să poți veni cu mine, dacă vrei.”
Capul lui Preston se ridică, privirea antrenată de mine. "Pentru ce te verifică? Te uiți la copci?"Se trage de pe podea și urmărește câțiva picioare între noi, mă apucă de bărbie și îmi întoarce capul pentru a-mi privi mai bine fruntea.
"Am o contuzie. Pot începe antrenamentele astăzi, dar trebuie să fiu urmărit de un antrenor.”
Îmi trage fața înapoi pentru a-l înfrunta, îngrijorare și frustrare în expresia lui. "Comoție? Ești bine?”
Ridic din umeri, fluturii îmi flutură în stomac din cauza îngrijorării lui. "Sunt bine.”
Degetul lui se perie de-a lungul sprâncenei mele Cel mai aproape de tăietură.
"Este vina mea."Cuvintele lui sunt atât de liniștite, încât nu cred că a vrut să le aud.
"Nu este. Rahatul se întâmplă tot timpul. Știi asta.”
Clătină din cap în dezacord, dar nu-l exprimă, doar îmi ține fața. Privirea lui se mișcă între rană și buzele mele, de parcă ar vrea să mă sărute, dar se teme că nu-l voi lăsa.
Întinzându-mă spre ceafă, îi trag gura spre a mea. Nu-mi pasă că e dimineață și ambele respirații noastre ar putea coaja vopsea. Vreau această legătură cu el. Să-i arăt că nu mă gândesc mai puțin la el din cauza tatălui său, că nu schimbă nimic, că vreau mai mult de la el.
Mă sărută cu blândețe, de parcă i-ar fi frică să nu cedez. Sau poate se teme că se va rupe. Este o altă parte a lui, una care mă îndepărtează mult mai mult decât agresiunea. În dimineața asta, amândoi trebuie să știm că suntem bine. Că Eu îl am pe el și el pe mine.
Degetele lui Preston sape în mine, care deține mine, în ciuda presei blând de hi