ro

Jane Austen

Jane Austen a fost o romancieră engleză realistă din perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vieții interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului bine dozat de descrieri la persoana a treia, respectiv de comentarii ironice și burlești, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influență deosebită asupra tuturor cititorilor săi, chiar dacă, în timpul vieții, nu a avut prea mult succes.

Născută ca cel de-al șaptelea copil din opt (a avut cinci frați și o soră mai în vârstă, respectiv un frate mai tânăr) într-o familie mare și unită aflată la marginea de jos a nobilimii engleze, Jane și-a trăit toată viața în familia sa. La început educația și-a primit-o de la tatăl și de la frații ei, dar și prin intermediul cititului. Educația sa formală a luat sfârșit când a părăsit școala Mânăstirii din Reading după un an și jumătate, cu puțin înainte de a împlini unsprezece ani. Cam pe atunci a început să scrie ceea ce tatăl ei numea “Povestiri într-un stil cu totul nou”. Când avea optsprezece sau nouăsprezece ani a scris primul său roman, Elinor și Marianne. Apoi s-a îndragostit.
godine života: 16 decembra 1775 18 jula 1817
fb2epub
Prevucite i otpustite datoteke (ne više od 5 odjednom)