ro

Marc Levy

Marc Levy este un un scriitor și producător de film francez.

La 18 ani se alătură unei echipe de ajutor urban de descarcerare a Crucii Roșii franceze. Trei ani mai târziu este numit directorul rețelei de ajutor al Crucii Roșii, pentru departamentul din Hauts-de-Seine.

Această experiență l-a marcat profund și i-a inspirat scena inițială din primul roman, scris mulți ani după aceea.

Anul 1998, îi oferă lui Marc Levy noi oportunități. El scrie "Și dacă e adevărat?", pornind de la o povestire pe care a inventat-o pentru fiul său. Împins de sora lui care este scenaristă, el a trimis manuscrisul la Editions Robert Laffont la începutul lui 1999. Opt zile mai târziu, editura l-a anunțat că manuscrisul va fi publicat.

„Și dacă e adevărat?” cunoaște un imens succes în librării. Cartea este publicată în 36 de limbi: din China, unde este tradus în mandarină și cantoneză, trecând prin Statele Unite, Japonia, Regatul Unit, Portugalia, Chile, Argentina, Brazilia și, evident, până în România. În Franța s-a vândut în peste 3.500.000 de exemplare, fiind cea mai vândută carte a anului 2000 (conform publicației Livres Hebdo).

Cel de al doilea roman al lui Marc Levy, „Unde ești?” (Ed. Trei, 2006), publicat în noiembrie 2001, precum și cel de al treilea roman, Sept jours pour une éternité, publicat în februarie 2003, au confirmat acest succes: ele se află în prezent în topul celor mai vândute cărți, fiind traduse acum în lumea întreagă.

Atras de cinema, Marc Levy a scris primul său scenariu original în cursul primului semestru din 2002, A Deux Pas de Chez Toi. La sfârșitul lui 2003 el a realizat un scurt metraj pentru Amnesty International. În 2004, apare romanului „În altă viață” (Ed. Trei, 2005), iar în 2005, romanul „Te voi revedea” (Ed. Trei, 2005) continuă acțiunea din „Și dacă e adevărat?” (Ed. Trei, 2003, 2006).
godine života: 16 oktobar 1961 predstavlja
fb2epub
Prevucite i otpustite datoteke (ne više od 5 odjednom)