Cinci femei din generații diferite, care provin din lumi diferite, au un singur punct comun: nu vor să mai audă de dragoste și bărbați și au inventat un alt mod de a trăi. Bărbații sunt prezenți doar prin absență, apar în amintirile, în nostalgiile, în visele și în dorințele lor ascunse. Singura prezență masculină acceptată este motanul casei!
O nouă locatară vine într-o zi să le bulverseze viața. Juliette află cu uimire regulile casei și e impresionată de complicitatea, de curajul și de nebunia acestor femei. Însă ea nu a renunțat încă la dragoste. Va zgudui ea oare convingerile vecinelor sale?
Un imobil și cinci femei. Un refugiu împotriva deziluziei iubirii sau a iubirii fantasmatice. Povești intersectate, tandrețe feminină, apropiere subtilă, din „vecinătatea papucilor“. Apoi, o intrusă în căutarea dragostei, care dă totul peste cap. – Doina Ioanid
Amintind de filmul Amélie prin atmosfera cartierului descris de Karine Lambert, Femeile care au renunțat la bărbați vorbește și despre un aspect foarte actual, acela al dialogului dintre generații. – L'Avenir
„— E frumoasă dragostea, adevărata dragoste.
— Am renunțat la speranța nebunească de a o trăi.
— În montagnes russes.
— La poligamie.
— La a vrea să apropii Polul Nord de Polul Sud.
— La peticeala zilnică, la a lipi de o mie de ori ce-i făcut bucățele.
— La a-ți pierde mințile când descoperi că celălalt nu-i ceea ce părea a fi.
— La a te dilua, a te contorsiona, a-ți toci aripile pentru a plăcea.
— La a te lăsa dusă cu zăhărelul pentru o mângâiere, un cuvânt blând.
— La a deveni patetică.
— La a-ți pierde neuronii și a rămâne dependentă de o relație toxică.
— Nu te poți proteja în dragoste.
— Singura protecție este abstinența!
SUNT NEBUNE!“
