Lumea interioară a Giovannei se prăbușește când își aude tatăl spunând că fața ei își pierde drăgălășenia și începe să semene cu cea a disprețuitei mătuși Vittoria. Viața ei devine o căutare chinuitoare a oglinzii în care să se poată vedea cu adevărat. Giovanna se caută pe sine în două orașe înrudite ce se urăsc reciproc: orașul Napoli al înălțimilor și al rafinamentului și același oraș, dar al adâncurilor, un loc al excesului și al vulgarității. Fata se mișcă între cele două realități înainte și înapoi, fără a găsi răspunsuri sau o cale de a se salva, ajungând în schimb la o maturizare pe care nu a dorit-o și care nu e nici pe departe atât de frumoasă pe cât a crezut ea.
„Am crescut într-o lume în care părea normal ca bărbații (tați, frați, iubiți) să aibă dreptul să te lovească pentru a te corija, să te educe ca femeie, în fine, pentru că-ți voiau binele… Puterea masculină, fie că e exercitată în mod grosolan, fie politicos, vrea să ne subordoneze în continuare. Prea multe femei sunt umilite în fiecare zi, și nu doar în plan simbolic." Elena Ferrante
„Fanii Tetralogiei Napolitane vor regăsi și în acest roman temele la care Ferrante se întoarce obsesiv: tensiunile dintre clasele sociale, suprapunerea frumuseții și a vulgarității, banii, prietenia dintre femei, relațiile dintre mame și fiice." Times Literary Supplement
